Aplicația Patria Mobile Banking beneficiază de o protecție sporită
Pentru siguranța operațiunilor bancare, am implementat o nouă soluție de securitate informatică, care are ca obiectiv protecția si prevenirea fraudelor în rândul clienților persoane fizice care folosesc soluțiile de Mobile Banking, respectiv a persoanelor juridice care folosesc funcționalitatea de token mobil integrată în cadrul aplicațiilor de Mobile Banking.
Securitatea informațiilor este foarte importantă pentru noi și depunem toate eforturile pentru a asigura utilizarea aplicațiilor Băncii și efectuarea de tranzacții online în siguranță deplină.
Această facilitate are ca scop îmbunătățirea securității serviciilor de tranzacționare la distanță ale băncii, printr-o tehnologie de securitate modernă care utilizează instrumente specifice pentru a detecta și bloca potențialele atacuri și vulnerabilități în timp real, atât la pornirea cât și în timpul utilizării aplicațiilor mobile, într-un mod integrat și eficient.
Astfel, indiferent de sistemul de operare utilizat (iOS sau Android), măsurile implementate funcționează fără a fi necesară o intervenție suplimentară din partea ta ca utilizator.
Rularea aplicației va funcționa fie prin securizarea tranzacției (Android), fie prin oprirea sa temporară (iOS), în scopul de a preveni utilizarea aplicației de Mobile Banking de către persoane neautorizate.
Pentru a putea beneficia de securizarea suplimentară, tot ce trebuie să faci este să te asiguri că ai aplicația de mobile banking actualizată pe telefonul tău mobil, la ultima versiune disponibilă în App Store (iOS) și Google Play Store (Android).
Vei știi că e nevoie să actualizezi aplicația curentă instalată atunci când după deschiderea acesteia îți vom afișa informarea că noua versiune este disponibilă în App Store (iOS) și Google Play Store (Android). Acest pas de actualizare este unul necesar pentru a putea utiliza în continuare aplicația Patria Mobile Banking.