││ │
Patria Bank SA anunta ca in data de 9 martie 2026 a semnat un contract cu BRD Asset Management SAI SA pentru vanzarea participatiei de 99,9944% detinuta la SAI Patria Asset Management SA.
Patria Asset Management este o filiala a Patria Bank, avand ca obiect de activitate administrarea fondurilor de investitii. Activele totale administrate de companie aveau o valoare de 1,16 miliarde lei la data de 28 februarie 2026, acestea inregistrand o crestere de 23 de ori in ultimii cinci ani incheiati la aceeasi data. Cresterea a fost fundamentata pe evolutia a doua fonduri administrate de tip Exchange Traded Fund („ETF”), listate la Bursa de Valori Bucuresti:
BRD Asset Management este cel mai mare administrator de fonduri deschise de investitii din Romania, cu active in administrare de 9,9 miliarde lei la sfarsitul lunii februarie 2026.
„Tranzactia de vanzare a Patria Asset Management, administratorul celui mai mare ETF din Romania, catre cel mai mare administrator de fonduri deschise de investitii din tara noastra, marcheaza o borna importanta in parcursul de crestere accelerata a activelor administrate de SAI Patria si mai ales a ETF-urilor. Grupul Patria Bank, prin companiile sale Patria Bank, Patria Credit si Patria Asset Management, are un istoric foarte bun de lansare si dezvoltare a unor produse moderne in sectorul financiar-bancar, aspect confirmat si de aceasta tranzactie si de impactul pozitiv anticipat asupra contului de profit sau pierdere al bancii pentru anul 2026, estimat la 26 milioane lei castig brut din tranzactie, care va fi recunoscut la finalizarea tranzactiei”, a declarat Horia Manda, Presedinte Consiliului de Administratie al Patria Bank.
„Fondurile ETF administrate de Patria Asset Management ofera publicului din Romania o varianta simpla si moderna de participare la performantele companiilor listate la bursa. Performantele celor doua ETF-uri Patria din ultimii ani, din punct de vedere al cresterii activelor si numarului de investitori, al lichiditatii la bursa si al randamentelor oferite, le pozitioneaza printre cele mai dinamice produse financiare disponibile in Romania. Tranzactia cu BRD Asset Management reprezinta o recunoastere a strategiilor inovatoare implementate de echipa Patria Asset Management”, a declarat Razvan Pasol, Director General Patria Asset Management.
Finalizarea tranzactiei se realizeaza dupa obtinerea aprobarilor necesare conform reglementarilor aplicabile, inclusiv obtinerea aprobarii Autoritatii de Supraveghere Financiara. Informatii suplimentare despre finalizarea tranzactiei vor fi publicate la momentul la care devin disponibile.