Cum facem diferența între good news si fake news?

Falsurile apar în birourile de propagandă, PR și comunicare ale unor state nedemocratice sau corupte, ale unor organizații politice aflate în goana după voturi sau ale unor corporații care faultează companiile concurente – Gilda Lazăr, fost jurnalist, Corporate Affairs Director.

În opinia fostului jurnalist, unul dintre cei mai combativi și mai implicați în perioada în care, după ieșirea dură din perioada comunismului a României, a lucrat la România Liberă și la postul de radio Europa Liberă, pe terenul fabricării și propagării știrilor false joacă mai mulți combatanți. Și unul dintre aceștia este chiar jurnalistul pe model nou care nici nu verifică, dar nici nu îmbunătățește o știre, ci o preia ca atare, cu un simplu click (copy paste).

Care crede că este soluția, aflăm din interviul acordat în cadrul proiectului nostru #StopFakeNews.

Cum ar putea face diferența dintre good news si fake news, în contextul difuzării ”pe surse” a unor știri fabricate, în condițiile nerespectării regulilor de  bază ale jurnalismului profesionist, care impune verificarea unei știri din cel puțin alte două surse, pe lângă cea inițială?

Îmi permit să reformulez întrebarea: care este diferența dintre ”ziariști” și ”itemiști”? În era digitală, a apărut această nouă categorie de ”lucrători cu informația”, plătiți adesea la numărul de re-postări a ceea ce se cheamă ”items”, adică ”chestie” (material, articol, obiect, produs etc.), nu știre. Caracteristica de bază este preluarea rapidă, pe nemestecate, copy-paste, din dorința de a nu rata ceea ce ”dau” și ceilalți, fără nici cel mai mic efort de diferențiere. 

Apare exact același text pe trei sau zece canale și doar semnătura diferă. Dacă jurnalistul nu mai face verificarea informației din trei surse și preia ”content”, fără să dea macar un telefon în plus sau să citeze două opinii diferite, atunci îi revine cititorului sarcina de a merge pe firul apei, consultând mai multe canale media, de preferat cât mai diverse ca orientare...

Problema apare când o astfel de știre fabricată este difuzată de o agenție, un site quality sau o televiziune cu audiență mare, ceea ce înseamnă că e preluată masiv și e foarte dificil să găsești abordări diferite.

Citește și: Ca jurnaliști, trebuie să privim orice informație cu o doză de cinism și gândire critică

De unde și cum pornește o știre falsă? 

Știrea falsă nu a apărut odată cu internetul ci, probabil, odată cu ideologia și propaganda. Cine a trăit pe vremea comunismului, știe că atunci presa nu avea rol de informare, ci de ”formare a omului nou”, prin fabricarea unor materiale ”educaționale” favorabile regimului aflat la putere. Imediat după Revoluție a apărut ziarul ”Libertatea”, TVR a devenit Televiziunea Română Liberă, iar libertatea presei a fost una dintre marile cuceriri ale ultimului deceniu al secolului trecut... De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat din nou. 

În fond, Istoria a fost scrisă de învingători, dintr-o singură perspectivă. Falsurile sunt descoperite după zeci sau sute de ani, dar nu înainte ca generații întregi să le fi asimilat. ”Informația e putere” se poate citi în mai multe feluri: cine deține informația, cine manipulează informația sau cine este informat corect are putere.

Revenind la prezent, internetul ajută la propagarea rapidă, dar nu acolo apar falsurile. Ci în birourile de propagandă, PR și comunicare ale unor state nedemocratice sau corupte, ale unor organizații politice aflate în goana după voturi sau ale unor corporații care faultează companiile concurente.

Acestea sunt știrile cu adevărat periculoase, dar nu toți cei care le fabrică și propagă sunt ticăloși în toată puterea cuvântului. E o mare diferență între activiști și jurnaliști, presa matură fiind, la modul ideal, dacă nu neutră, măcar echilibrată. Dar sunt oameni care cred în cauze nobile și au convingerea că scopurile pentru care luptă scuză mijloacele prin care adesea se suprimă principii, idei, legi și în cele din urmă oameni, totul pentru cauza nobilă.

Există și falsul făcut de jurnalist, uneori cu bună știință, alteori din reflex, motivat de nevoia de senzațional. Nu mă refer neapărat la ”găina care naște pui vii”, ci la titluri senzaționaliste, la „umflat” sau „înflorit” situații, statistici sau scos din context fragmente din declarații care, difuzate integral, ar avea un cu totul alt sens.

Citește și: De când și de ce știrile false ne-au invadat existența?

Cine ar putea fi considerat responsabil și ”mai vinovat” pentru știrea fake: jurnalistul care o scrie/difuzează, nu o verifică ori sursa în sine care o propagă știind că nu este adevărată?

Sursa e prima responsabilă, pentru că așa cum am menționat, sursa fabrică și difuzează știrea falsă cu bună știință. 
Dar mulți dintre jurnaliștii de azi nu își asumă responsabilitatea pentru ceea ce preiau sau difuzează, nu încearcă să înțeleagă ce transmit și nici să explice audienței, răspunzând celor șase întrebări fundamentale: cine?, ce?, când?, unde?, cum? și, mai ales, de ce?. 

Adesea, greșeala vine din lipsa de profesionalism, fiind cauzată de neglijență, lipsă de experiență sau neajunsurile sistemului. Când spun „sistem” mă refer atât la dependența economică a ziariștilor (de patron, de finanțare, de publicitate) cât și la reducerea echipelor editoriale, ceea ce transformă jurnaliștii în vânători/creatori de conținut, care trebuie să fie ”productivi” și „buni” la toate. Aici instituțiile publice de media ar trebui să joace un rol esențial de educare și informare, care să nu fie subsumat cerințelor de audiență și senzațional.

Cum se poate apăra publicul larg de știri false? 

Cum spuneam, instituțiile publice de media ar trebui să fie repere de credibilitate și autoritate. În foarte bună măsură, Radio România se achită cu brio de acest rol. Valabil și pentru TVR, până la un anumit punct, credibilitatea sa fiind serios pusă la încercare după episodul ”Caltaborșul”.  Autoritatea în materie se câștigă greu și se pierde repede. ”Așa a zis Graur/Topor/Romica Jurcă”, însemna și înseamnă și azi adevăr incontestabil. În lipsa unor repere media pentru informarea corectă, protejarea în fața falsurilor rămâne individuală. Chiar intuitivă aș putea spune. Atunci când simțim că undeva ceva nu se leagă, că nu e în regulă, că e prea frumos să fie adevărat sau prea cumplit ca să nu fie inventat, e bine să continuăm să căutăm și alte surse. 

Există situații în care știrile false sunt demontate, dar aici e o competiție cu timpul. Pentru că dacă știrea a ajuns deja la prea mulți, demontarea ei nu mai poate avea aceeași eficiență, iar dreptul la replică nu face decât să umfle pânza falsului și să amplifice prin reluarea lui.

Citește și: Cei trei pași prin care te asiguri că o știre este adevărată

În domeniul economic și mai ales financiar-bancar, știrile false pot duce la crize de imagine și de credibilitate care cu greu sunt corectate ulterior. Au companiile instrumentele necesare să lupte împotriva fenomenului?

Corectitudinea și transparența sunt cele mai eficiente căi de a lupta cu știrile false. Alt instrument în afara informațiilor reale pe care le deții și care pot fi făcute publice nu cunosc. Responsabilii de comunicare din companii trebuie să fie disponibili, să răspundă întrebărilor jurnaliștilor în timp util și în măsura posibilităților – o pot face ”on the record”, ”off the record” sau ”for the background”- și să nu îl ia niciodată în brațe pe ”no comment”.

Ar trebui să fie clar pentru toate școlile de jurnalism că întoarcerea pe firul știrii, verificarea sursei care a emis-o și apoi consultarea unei surse alternative, dar și a unei a doua opinii, totul abordat corect și onest, face parte din meserie. Acestea sunt instrumentele, dar unii cred în mod eronat că o știre falsă se combate tot cu un fals, eventual și mai gogonat, ca să distragă atenția de la primul. 

Citește și: Cum ne putem proteja de știrile false cu Alin Iacob, președinte AURSF

Ce ar trebui să ne dea de gândit pe ideea ”cum să ne protejăm de FN”?

Ceea ce ar trebui să dea de gândit cititorului/ ascultătorului/ telespectatorului în fața unei știri false, în multe cazuri, e impresia pe care o dă autorul de deținere a adevărului absolut, fără dubii. De multe ori, așa cum am menționat, cei care ”creează conținut” de acest tip sunt de partea unei baricade, de unde transpare ura împotriva celeilalte părți. 

Ca urmare, de fiecare dată când observați o luptă frenetică a unor activiști aflați de o parte a unei cauze, oricât de nobilă ar fi, gândiți-vă să-i consultați și pe cei deveniți inamici publici. ”Audiați și partea cealaltă”. Poate nu vă veți schimba opinia, pentru că adesea opiniile vin din convingeri și impresii, fără prea mare legătură cu informația primită, dar veți avea o imagine completă, veți înțelege mai bine lumea în care trăim și veți da cititorului/ascultătorulu/ telespectatorului prilejul de a judeca cu propria minte.

Citește și: Apel la rațiune în războiul informațional al vremurilor actuale!

Articol realizat de Mihaela Pântea, Senior Jurnalist

Data publicării: 06.05.2022