Care ar fi unele pârghii pe care le-ar putea folosi un antreprenor în ziua de astăzi pentru a-și ține oamenii aproape, implicați, motivați și în siguranță?
Puțini antreprenori și puține organizații (mici și mari) erau pregătite pentru pandemia și criza economică în care suntem.
Companiile mari, la presiunea acționarilor și a burselor, începuseră de câțiva ani procesele de optimizare, de eficientizare și de restrucurare, dar companiile mici, antreprenoriale, conduse mai degrabă de avântul de creștere au fost luate în totalitate pe nepregătite în întreagă lume. Slab capitalizate, cu un cash-flow fragil și de multe ori cu infrastructură și procese greoaie – cele care nu au învățat prea multe din lecțiile crizei financiare din 2009 sunt acum la limita de supraviețuire și se uită cu teamă la finalul acestui an.
Din perspectiva oamenilor, angajații cheie trebuie puși pe primul loc. Cei mai responsabili dintre ei, cei cu un real spirit de voluntariat și cu disponibilitate de efort intens prelungit sunt cei care trebuie susținuți cel mai mult. Cu ajutorul lor antreprenorul va reuși să treacă cu corabia prin furtună. În plus, acești angajați nu caută imbolduri externe (recompense sau amenințări) pentru a-și face bine munca și pentru a fi utili antreprenorului. Singurul lucru pe care ei și-l doresc este recunoașterea onestă, autentică, verbală a contribuțiilor și a sacrificiilor imense pe care le fac într-un moment dificil pentru organizație. În jurul acestor oameni un IMM se poate reconstrui și reinventa după criză, ei sunt poate capitalul cel mai valoros al antreprenorului.
Citește și: Managementul crizei în afaceri - transparență și solidaritate
Concedierile – un subiect dificil pentru antreprenori și dureros pentru angajați. La ce este important să se uite un antreprenor și care ar fi fazele prin care ar putea să treacă înainte să ajungă aici?
IMM-urile au și avantaje și dezavantaje față de organizațiile mari atunci când vine vorba de raporturile de muncă cu angajații în perioade dificile. Când ai cu angajații tăi relații bune, oneste, de parteneriat, în perioadele de criză soluțiile privind depășirea momentelor dificile, privind reducerea de costuri se construiesc împreună cu angajații cheie. În cele mai multe cazuri, în IMM-uri, angajații cheie sunt mai mult decât angajați, sunt adevărați parteneri de business ai antreprenorului.
Concedierea unor oameni trebuie pusă mereu într-o perspectiva mai largă pentru a aduce ceva bun antreprenorului și angajaților. Întrebarea esențială e: „Cum ar putea compania să opereze de acum înainte într-un model de organizare minimalist, diferit, profitabil și în perioadele de criză care vor mai veni în viitor?”. Reducerea unor posturi nu trebuie să fie făcută doar pentru a reduce costurile, ci pentru a eficientiza organizația, a-i schimbă modelul de operare, a o face mai suplă, mai flexibilă, mai ușor adaptabilă pentru vremuri dificile.
Citește și: Cum va schimba pandemia de coronavirus piața muncii.
Într-o organizație mică, cu o cultură constructivă, antreprenorul are câteva opțiuni pentru a continua să țină aproape oamenii cheie, ei fiind și cei de care are cea mai mare nevoie atât în timpul crizei, cât și în perioada de „convalescență” a firmei. Dacă „corabia” este în punctul în care este puternic avariată (cu încasări mici, cu costuri fixe mari, cu clienți prea puțini, cu prea puține facturi emise, cu un cash-flow foarte fragil etc.), eu i-aș implica pe oamenii cheie în căutarea unor soluții și aș avea cu aceștia un dialog onest și despre ei, pe următoarele opțiuni: reducerea normei cu acordul părților, reducerea temporară a salariilor cu acordul părților, schimbarea raportului de muncă (de la angajat la prestator de servicii) și intrarea în firmă ca asociat. Desigur – fiecare caz trebuie tratat în parte, surprizele plăcute pot apărea acolo unde nu te aștepți, iar rezultatul ar putea fi chiar combinații inedite ale opțiunilor de mai sus.
Concedierile rămân o opțiune pentru orice companie în dificultate. Administratorul are o responsabilitate legală pentru patrimoniul și profitabilitatea companiei, iar fiecare administrator își cunoaște cel mai bine contextul, reputația, resursele pe care le are la dispoziție și la care ar putea avea acces, pe partenerii cărora să le solicite sprijinul.
Spune-ne un pic din experiența ta la Human Invest: prin ce ați trecut, cum v-ați adaptat și cum continuați afacerile în pandemie?
Pentru Human Invest criză din 2009 a adus o adevărată lecție de business și un mod de gândire cu care am reconstruit o organizație mai pregătită de furtuni neașteptate. Datorită crizei din 2009 am făcut în acei ani schimbările care ne-au adus acolo unde suntem azi: mai eficienți, mai productivi, mai flexibili și cu viteză mai mare de execuție. Am învățat să ne uităm altfel la cash-flow, la profit, la vânzări și la încasări, la costuri, și la întreg modelul de business cu care operăm.
Citește și: Afacerea ta și pandemia COVID-19 – o criză de încredere?
Prioritatea noastră principală acum este să fim prezenți în cât mai multe conversații cu partenerii noștri și să îi ascultăm cât mai bine. Rezultatele financiare pe care le avem la finalul trimestrului doi sunt sub nivelul cu care eram obișnuiți, dar sunt mult peste așteptările mele! Ne-am instruit cu toții să putem stăpâni și conduce interacțiuni virtuale atât pentru propunerea proiectelor de training, coaching și consultanță, cât și pentru implementarea acestora prin mediul virtual. Maturitatea și profesionalismul colegilor, calitatea relațiilor cu clienții noștri, infrastructura digitală pe care o avem la dispoziție, reputația dată de proiectele de succes din trecut sunt lucrurile pe care ne bazăm cel mai mult că să depășim criză.
Un gând sau un mesaj pentru micii antreprenori:
Orice criză își cere drepturile, iar antreprenorii – la fel că și alții – sunt printre cei care vor trebui să-i plătească prețul cerut pentru a-și câștigă dreptul să treacă la următorul nivel. Mulți dintre micii antreprenori vor ieși mai creativi, mai întăriți, mai profesioniști și mai responsabili din această criză. Vor găși soluții să se redreseze sau să se reinventeze. După orice furtună apare și soarele, dar pentru asta cereți-le ajutorul angajaților cheie și partenerilor voștri!
Interviu realizat cu Viorel Panaite, Human Invest
Citește și: Întâlnirea cu furnizorul de bani
Abonează-te
la newsletter-ul nostru
Introdu adresa ta email pentru a primi, periodic, informări legate de articolele și produsele noastre.