Educația financiară pentru copii

La început de an școlar, vă prezentăm un interviu realizat cu Ligia Goloșoiu, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație, membru afiliat INDE (International Network of Financial Education) / OECD.

Iată și câteva întrebări la care vă rog să răspundeți:

  • Educația financiară la copii este atât de necesară Spuneți-ne cum a devenit pentru dvs și asociația APPE o misiune în viață?

Este un drum lung, care a început acum 13 ani, respectiv în anul 2007, atunci când am publicat prima carte de educație financiară pentru copii, intitulată Banii pe înțelesul copiilor. Coboram de la Catedra de Monedă din Facultatea de Finanțe-Băncci din ASE și scrisesem multe manuale universitare.

La vremea respectivă, mi-am dat seama de vidul care există în literetura de specialitate cu privire la bani și bănci. Am început firav prin a publica 3.000 de exemplare din cartea respectivă, apoi, am început să discut cu specialiștii din Ministerul Educației, din inspectoratele școlare și din școli. Societatea nu era pregătită pentru o asemenea disciplină școlară.

Unele persoane din ministerul educației îmi spuneau că “dacă ați avea un nepot l-ați îndoctrina cu astfel de cunoștințe?” Procesul a fost lung și anevoios, dar am gasit o nișă favorabilă, în sensul că mulți dascăli au apreciat nevoia elevilor de a cunoaște ce este economisirea? Care sunt produsele băncilor? Cum să nu mai devină rău platnici? Am găsit și câteva școli care au dorit să studieze o oră pe săptămână această materie școlară. Rezultatele obținute din dezvoltarea proiectului pilot le-am prezentat domnului Guvernator al BNR, care a reușit să convingă CA al BNR despre importanța și necesitatea educației financiare în școli. BCE începuse să recomande studierea educației financiare ca un standard la care trebuia să aderăm și noi.

Astfel, că proiectul de introducere a Educației Financiare în învățământul primar a început în anul școlarb 2013-2014.

Suntem, deja, în al 8-lea an de proiect. Proiectul a fost un succes. Este iubit de elevi, profesori și părinți pentru că au văzut schimbarea mentalității elevilor, aceștia au devenit mai responsabili și mai chibzuiți.

  • Dar cu educația financiară la adulți, cum e?

În viitorul apropiat, dorim să oferim cursuri de educație financiară (cursuri de formare continuă pentru cadrele didactice, acreditat de Ministerul Educației) atât profesorilor, cât și părinților celor mici. Profesorii vor trece prin programul de educație financiară special conceput pentru aceștia, dar opțional pot alege și alte cursuri de pe platformă, și cu ajutorul acestora vor înțelege mai bine modul de predare pentru această materie, dar și modul de luare a deciziilor din punct de vedere financiar. Practic, dorim consolidarea relației părinte-copil-educator

  • Multe persoane adulte se sperie de manualele de educație financiară sau apare mândria atunci când discutăm despre un curs de educație financiară pentru adulți.

Poate mai la început. Acum, părinții au început să discute deschis despre educație financiară, mai ales, de când vedem și rezultatele obținute de elevii noștri la PISA 2018. Elevii nostri sunt învățați mai mult să învețe teoretic și mai puțin logic. Unii părinți și-ar dori să vină la școală să studize o materie ca aceasta pentru că pe vremea lor nu se studia. Pe de altă parte, sunt părinți tineri care ar dori să facă cursuri în care să le explicăm cum să îi inițieze pe micuții lor în tainele banilor.

Ceea ce vă pot spune este că materialele pe care APPE le lucrează împreună cu Echipa School Mate sunt intuitive, ușoare și interactive și sunt create pentru a veni în ajutorul persoanei care le parcurge și dorește să înțeleagă ce este banul de la început până la sfârșit.

  • Câți copii beneficiazĂ astăzi de manualele de educație financiară pe care le-ați pregătit? Cum le primesc copii, parinții, profesorii?

În cei 7 ani de proiect, am reușit să elaborăm manualele școlare pentru întregul învățământ preuniversitar (de la grădiniță și până la liceu), pe baza programelor școlare elaborate de Ministerul Educației și să le acredităm prin ordin al Ministrului Educației ca auxiliare școlare care să fie studiate în toate unitățile de învățământ.

De asemenea, în cei 7 ani de proiect, cca 500.000 elevi și profesori din învățământul preuniversitar au studiat educația financiară ca opțional interdisciplinar 1 oră pe săptămână și am donat cu titlu gratuit 1 milion de manuale școlare în toată țara.

Elevii, profesorii și părinții sunt încântați de această nouă disciplină care îi învață cum să gestioneze banii și cum să se descurce în viața de zi cu zi.

Este o materie care îmbină gândirea logică cu creativitatea, de asemenea, se îmbină formalul (cartea, școala), cu non-formalul (vizita la un muzeu de istorie, la o bancă, la Muzeul BNR), elevii au posibilitatea să realizeze un proiect pornind de la obiectiv, general, activități specifice, să stabilească un buget, să evalueze proiectul și să disemineze informațiile din proiect.

Disciplina îmbină noțiuni de matematică financiară, istorie, limbă română, geografie, antreprenoriat, comunicare, desen, muzică etc. îi fascinează pe elevi.

  • Care sunt provocările aduse de școala online? Cum v-ați adaptat acestei provocări?

Una dintre cele mai mari provocări din acest proiect este să ajungem cu proiectul "O nouă viziune" în toate școlile din România și să oferim șansa tuturor copiiilor să aibă acces la educație. În prezent, avem peste 3.300 de profesori înscriși pe platforma School Mate și am făcut un sondaj cu ajutorul unui formular de feedback. Doar 70% dintre profesori spun că elevii lor au acces la dispozitive cu internet pe care le pot folosi în Școala Online / Platformă de învățământ.

Împreună cu School Mate ne-am propus ca până în semestrul al II-lea al acestui an școlar 2020-2021, să reușim să ajutăm profesorii punându-le la dispoziție o tabletă cu internet pentru a putea accesa platforma, dacă aceștia nu au primit din partea școlii, urmând ca după acest pas să găsim soluții pentru copii.

Cu ajutorul platformei de e-Learning SchoolMate și cu echipa acesteia am reușit să trecem prin procesul de digitalizare și să transformăm manualele din format fizic în format online interactiv.

De asemenea, putem avea statistici bazate pe rapoarte și programe de învățare și putem obține și feedback-ul părinților, profesorilor și, de ce nu, al elevilor care studiază materialele pentru a le îmbunătăți din ce în ce mai mult. În plus, toți profesorii vor avea acces la rapoartele elevilor lor și raportul activității pe platformă.

Și pentru a vă răspunde la întrebarea cum ne-am adaptat, răspunsul este simplu. Nu noi trebuie să ne adaptăm. Noi suntem pregătiți și gata pentru noul an școlar!

  • Noi în Patria vorbim și de educație antreprenorială, drept o altă modalitate de a crește nivelul de educație financiară. Cum vedeți cele două îmbinându-se?

Cred că cele două lucruri nu pot funcționa una fară cealaltă. Nu poți fi un antreprenor de succes dacă nu stăpânești valoarea banului și dacă nu știi cum să îl manageriezi și nu poți manageria banii corect dacă nu ai spirit antreprenorial. În APPE avem un slogan "Educația financiară de astăzi, viitorul de mâine".

  • Dacă ar fi să le transmiteți un mesaj antreprenorilor Patria Bank, ce le-ați transmite?

Veniți să studiem împreună acestă nouă disciplină, îmbinată cu antreprenoriatul și să găsim împreună cele mai bune soluții pentru a contribui la realizarea unui învățământ de calitate și să asigurăm un viitor mai bun copiilor noștri care să studieze în țară și să nu mai plece în străinătate. Să investim în România!

Dacă doriți să susțineți eforturile Asociației pentru Promovarea Performanței în Educație puteți dona direct online pe site-ul asociatie: https://appe.ro/doneaza/

Vă mulțumesc!

Citește și:
Sustenabilitatea ca mindset, indiferent de mărimea afacerii

Care ar fi unele pârghii pe care le-ar putea folosi un antreprenor în ziua de astăzi pentru a-și ține oamenii aproape, implicați, motivați și în siguranță?