Despre antreprenoriatul social și economia socială în România.

Stăm de vorbă cu Angela Achitei președintele ADV România și unul dintre inițiatorii proiectului AFIN – Instituția de Finanțare Alternativă.

În acest interviu dezbatem un subiect important: nevoia de finanțare a ONG-urilor și impactul economiei sociale. Aflăm cum a luat naștere ideea lansării primei instituții financiare nebancare care va facilita finanțarea afacerilor cu impact social din România - AFIN - Instituția de finanțare alternativă din România dedicată sectorului de economie socială. Invitatul special este - Angela Achitei, președinte ADV România, coordonatorul proiectului AFIN.

1.Cum a luat naștere ideea proiectului?

Ideea acestui proiect a pornit dintr-o necesitate. În anul 2010, am ajuns într-un punct în care extinderea și dezvoltarea întreprinderii sociale UtilDeco, înființată în 2008, era inevitabilă și necesară. Aveam cerere, exista potențial de dezvoltare, știam că putem să avem impact social mai mare, însă capacitatea existentă era insuficientă. Aveam nevoie de capital de investiție pentru a dezvolta infrastructura și pentru a crea noi facilități. În România băncile nu aveau instrumente specifice pentru a evalua impactul social și analizau doar indicatorii financiari. Am reușit să obținem un credit de la o bancă din Polonia, TISE specializată în creditarea întreprinderilor din economia socială. Întregul proces a fost extrem de simplu, în doar câteva săptămâni, fără nici o garanție, am obținut un credit de 100.000 euro, cu ajutorul căruia am cofinanțat construirea centrului de economie socială în care activăm în prezent și care a primit atunci și finanțare europeană.

Așadar, acest proiect pornește de la inițiativa antreprenorilor sociali, care au nevoie de capital de lucru și investiții pentru a se dezvolta, pentru a scala afacerea și pentru a genera venituri necesare finanțării misiunii sociale.

Chiar dacă știam care era nevoie în piață, nu am avut curajul să mergem în această direcție, până nu i-am întâlnit pe Bogdan Merfea, care având experiență bancară și fiind pasionat de domeniul antreprenoriatului social și Dante Stein, antreprenor de succes si el implicat in domeniu mi-au propus să plecăm împreună pe acest drum. S-au alăturat demersului și Ancuța Vameșu și Zoltan Bereczki unii din cei mai buni experții în domeniul economiei sociale, precum și alte 30 de instituții / persoane care urmează să facă parte din construcția AFIN și pentru care le mulțumim foarte mult!

2.Cum arată acum finanțarea și nevoia de finanțare a segmentului ONG și antreprenoriat social în România? Cum vă doriți să arate?

În acest moment nu există instrumente dedicate de finanțare pentru segmentul ONG și de antreprenoriat social. Cele mai multe ONG-uri sunt dependente de fundraising, finanțare din fonduri europene și din fonduri publice. În acest context, e dificil să asiguri sustenabilitatea, să maximizezi impactul social, să creezi sinergii cu acțiunile naționale și europene.

Ne dorim să existe un mecanism de finanțare care susțină inovația socială și să fie special creat pentru organizațiile cu misiune socială.

3.Ce este de fapt antreprenoriatul social? ADV știm că este unul dintre cei mai importanți actori în acest domeniu, cum se vede din interior inițiativa?

ADV România este o organizație nonprofit a cărei model de finanțare se sprijină pe o abordare inovatoare – economia socială.

Într-adevăr, putem afirma că ADV România, a făcut pionierat în domeniul economiei sociale în România. Am înființat prima întreprindere socială în anul 2008 din necesitatea de crea locuri de muncă pentru persoanele seropozitive HIV și tinerii din centrele de plasament, care timp de câțiva ani au participat la programe de integrare socio-profesională, finanțate din fonduri externe. În momentul în care programul s-a încheiat și acești tineri aveau abilitățile și pregătirea necesară să intre pe piața muncii, am constatat că angajatorii nu îi doreau.

Practic, toată munca noastră ar fi fost în zadar. Cum puteam să asigurăm sustenabilitatea proiectelor sociale? Cum puteam să asigurăm impactul acțiunilor noastre? Cum puteam să îi ajutăm în continuare pe tinerii care au participat la programele noastre, de care ne-am atașat și care și-au pus toată speranța în puterea noastră de a aduce schimbarea? Sunt întrebări la care am căutat cu insistență răspunsuri și în final am hotărât să înființăm propria unitate de producție unde am angajat acești tineri. Mai târziu aveam să aflăm, că ceea ce facem noi se numește economie socială. Bucuria noastră cea mai mare a fost să vedem că astfel dăm un semnal puternic că oamenii cu dizabilități și cei din grupuri vulnerabile pot fi angajați model și pot contribui la performanța economică.

Acum avem trei întreprinderi sociale, care sunt modele de bune practici la nivel național și european – UtilDeco, JobDirect și WISE.travel. Totodată, suntem administrator de grant pentru 42 de întreprinderi sociale. Continuăm activitatea de pionierat și în țările vecine – R. Moldova și Ucraina. Acolo derulăm un program de antreprenoriat social pentru tineri, finanțat de Comisia Europeană și lucrăm împreună cu autoritățile pentru dezvoltarea unui Program Național de Susținere a Antreprenoriatului Social.

4.FEBEA, Asociația Băncilor Etice, are deja modele de astfel de proiecte la nivel european. Ce învățaminte sunt important de preluat pentru un start optim pe segmentul finanțării etice?

Din păcate România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are un instrument dedicat creditării întreprinderilor sociale, flexibil și ușor de accesat pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu. Întradevăr, există multe modele de bună practică în alte țări, și asta ne dorim, să preluăm cât mai mult din experiența lor, să adaptăm la sistemul din România și să creăm un IFN al antreprenorilor sociali pentru dezvoltarea sectorului.

Ne bucurăm că Patria Credit și FEBEA, ne sunt parteneri în acest proiect și că există deschidere din partea a peste 30 de instituții / persoane de a veni alături de noi în construcția și funcționarea unui astfel de produs.

5.Patria Credit este deja cunoscută drept un actor important în segmentul microfinanțării și un promotor al practicilor de finanțare inclusive. Cum îi vedeți contribuția în această inițiativă?

Ne bazăm foarte mult pe experiența Patria Credit în dezvoltarea AFIN – instituție financiară non-bancară destinată creditării întreprinderilor sociale. Cred că experiența ADV de peste 12 ani în economie socială va fi completată de expertiza Patria Credit, prima instituție de microfinanțare cu un real impact social în comunitățile unde activează. Patria Credit va contribui major în dezvoltarea unui produs adaptat nevoilor din piață și a criteriilor de evaluare sustenabile pentru finanțarea economiei sociale din România.

Ca administrator de grant, prin care recent am finanțat 42 de întreprinderi sociale start-up, suntem în situația de a cunoaște nevoile de dezvoltare și scalare și a altor antreprenori sociali. De asemenea, prin contribuția noastră la dezvoltarea unui eco-sistem favorabil antreprenoriatului social în R. Moldova și Ucraina, avem o viziune de ansamblu a ceea ce se întâmplă în regiune la nivel de sector. Însă nu avem experiența necesară pentru design-ul unor instrumente financiare, de aceea, mizăm pe parteneriatul cu Patria Credit și le mulțumim pentru votul de încredere acordat!

6.Ce input aveți din partea societății civile? Cum au fost consultările?

O cercetare în acest sens, a fost derulată în 2019-2020 și a reieșit clar nevoia unui astfel de produs. Asta ne-a determinat să aplicăm pentru finanțare la Comisia Europeană și să facem primii pași de constituire a IFN-lui.

Momentan, am reluat cercetarea, pentru că nevoile s-au modificat, având în vedere și contextul Pandemiei Covid și sperăm ca datele pe care le vom obține, să ne ajute să gândim un produs realist și sustenabil.

7.Care sunt etapele în proiect și când vom afla noutăți despre evoluția lui?

Acum suntem în faza de cercetare a necesităților sectorului și de realizare a studiului de fezabilitate. În acest sens, avem deja planificate 3 workshop-uri în care ne-am propus să colectăm cât mai multe informații. Acestea vor avea loc pe data de 15 aprilie, 18 mai și 2 iunie.

În următoarele luni toți cei trei parteneri implicați în proiect vor participa la vizite de studiu și schimb de experiență în țările cu tradiție în acest domeniu. Ne dorim să preluăm cele mai bune practici și să ne asigurăm că translatăm în România un model inovator, performant și sustenabil.

În data de 13 mai vom organiza Summit-ul Internațional dedicat economiei sociale – un eveniment, la care sunt așteptate să participe în format online peste 300 de persoane, prin care ne propunem să activăm o platformă de conectare între investitorii de impact și antreprenorii sociali, între tinerii interesați de oportunitățile pe care le aduce antreprenoriatul social și toți stakeholderii cu rol în promovarea și dezvoltarea economiei sociale.

Toate noutățile legate de proiect pot fi urmările pe paginile de Facebook, Linkedin și Twitter ale celor trei parteneri și în curând vor fi disponibile pe website-ul dedicat proiectului.

8. Și, pe final, concret ce va însema AFIN pentru ONG-urile din România?

AFIN va fi instrumentul financiar care va ajuta întreprinderile sociale și ONG-urile inovatoare să crească, să se dezvolte și să fie competitive în piață. Astfel, își vor putea maximaliza impactul social și economic pe care îl generează în comunitate! În final, va crește coeziunea socială și economică, iar mai multe persoane din grupuri dezavantaje social vor avea un loc de muncă în întreprinderile sociale de inserție!

Citește și:
Despre Code4Romania și Digitalizăm Împreună România

Sustenabilitatea ca mindset, indiferent de mărimea afacerii

Newsletter Patria

Înscrie-te pentru a primi, periodic, informări legate de articolele și produsele noastre.