Colecția Narator

Este o colecție de subiecte care nu au aparent absolut nicio legătură între ele, căci care ar putea fi conexiunea dintre o fetiță născută într-o comunitate autarhică de mormoni (Tara West – Învățare) și considerațiile filosof-bahice ale unui scoțian care își bea mințile în lumea musulmană (Lawrence Osbourne – Pe uscat...)?

Ce legătură ar putea fi între viața unui doctor rezident (Adam Kay – O să vă cam usture) și aventurile comico-triste ale lui David Sedaris, copil obsesiv-compulsiv și apoi adult care trăiește de pe o zi pe alta, fără vreun plan sau vreo idee despre cum ar putea să se adapteze/integreze într-o lume aspră și meschină (În pielea goală).

Citește și: Cartea Business Model Generation prin ochii lui Codruț Nicolau

Si totuși există o legătură care unește strâns cărțile din această colecție.

Toate sunt biografii. Însa nu romanțate, euforice, care să îndemne la acțiune și disciplină întru realizare, ci mai degrabă reflexive și transformaționale. Jurnale atât de intime, atât de încarcate de sinceritate, încât ai sentimentul că nu au fost scrise pentru a fi publicate, ci mai degrabă ca instrument de vindecare, prescris de vreun psiholog care încercase deja fără succes toate celelalte remedii.

Întotdeauna am fost atras de poveștile adevărate. Dacă sunt oneste și sunt scrise bine, te introduc într-o viață pe care reușești și tu să o trăiești, deodată cu autorul, și mai mereu găsești acea cheie care îți poate descifra o parte din necunoscutele propriei tale vieți, indiferent dacă e vorba de profesie, relații umane sau decizii dificile, greu de luat.

Citisem undeva că antreprenorii de succes sunt pasionați de viața celor care au reușit.

Habar n-am dacă e adevărat. Ce este însă sigur e că înțelegerea propriului drum spre „succes” (și a suferinței necesare pentru a-l atinge) poate fi mai profundă printr-un exercițiu de reflecție, de relativizare, dat de scufundarea într-o poveste reală a cuiva care a experimentat un proces transformațional.

Citește și: "Simțul stilului" de Steven Pinker - o recenzie de Codruț Nicolau

Nu veți găsi în colecția Narator scriitori ultra-cunoscuți, însă veți găsi scriitură de calitate.

Personal, nu cred ca aș fi auzit altfel de Moehringer (deși citisem autobiografia lui Agassi) sau de domnul Hamer, căci, să fim serioși, cine ar putea fi interesat de viața cuiva a cărei meserie este să prindă cârtițe?

Sau unde ați putea găsi poveștile unui actor care este plătit să mimeze simptome pentru care studenții la Medicină trebuie să găsească un diagnostic (Leslie Jamison – Probe de empatie), povesti care pun niște întrebări esențiale legate de modul elementar în care înțelegem suferința celorlalți.

Oricine a fost prin țarile mediteraneene s-a prins că stilul de băut al localnicilor poate fi descris ca: “bărbații stau față în față cu femeile și vorbesc cu ele la un nivel al decibelilor direct proporțional cu interesul lor sexual”, însă o carte bună îți relevă și că în Franța și Italia “băutura este considerată manifestarea unei plăceri, și nu o cauză necesară a unui efect căutat: vinul nu este doar o băutura magică, el înseamnă și acțiunea de a bea în tihnă”. Iar „beția este o consecință, niciodată o intenție”.

Citește și: „Jocul infinit” de Simon Sinek - toată lumea citește această carte

Poate că editura Publica a inventat colecția asta, Narator, doar ca să înghesuie aici cărți excelente, cărți care sunt greu de plasat în vreo categorie anume. Cărți stranii, cărți surprinzătoare, cărți care mărturisesc și care te dezgroapă, cărți pe care nu le-ai lua probabil de pe raftul librăriei, dar care, sub umbrela acestei colecții, îți promit cumva că merită să le descoperi.

Am citit deocamdata șapte titluri. Abia aștept să le descopăr și pe celelălte. Dacă ești curios să descoperi titlurile acestei colecții click aici.