"Simțul stilului" de Steven Pinker - o recenzie de Codruț Nicolau

“Scriitorul vede ceva ce cititorul nu a observat încă și direcționează privirea cititorului astfel încât sa vadă singur. Scopul scrisului este prezentarea.”

Am cumpărat această carte, acum ceva timp, atras deopotrivă de eleganța coperții și de eleganța autorului.

Steven Pinker nu este doar incredibil de deștept. Este, totodată, un meșter desăvârșit al exprimării. Uzual este de o gentilețe la limita aristocrației; are însă și momente în care argumentația este atât de ascuțită și de pătrunzătoare, încât sentimentul este că trece peste tine un val care îți destructurează opiniile cele mai adânci. 

Cartea a stat in țiplă vreo doi ani, pe un raft aglomerat, până când mi-a făcut semnul discret că ar fi cazul să mă apuc de ea. 
Și bine mi-a făcut! 

“Scriitorul, ca și realizatorul de film, manipulează perspectiva privitorului asupra unei povești în desfășurare, cu echivalentul verbal al unghiurilor camerei și al decupajelor rapide. Conform studiilor despre calitatea scrierii, un vocabular variat și utilizarea unor cuvinte neobișnuite sunt două dintre trăsăturile care disting proza animată de cea ternă. 

Scriitorii buni împărtășesc, de asemenea, o atitudine: nu ascund pasiunea și plăcerea care îi împing să ne povestească despre subiectele lor. Scriu ca și când ar avea ceva important de spus. Dar nu, asta nu surprinde esența. Scriu ca și cum ar avea ceva important de arătat. Iar această este un ingredient-cheie în simțul stilului.”

Scrisul e ca un joc de lego, dar fără reguli.

Cubul nu mai intră doar în cub, acum cuvintele se pot aduna cum vor ele, înrudindu-se după reguli mult mai imprevizibile.

Jocul se bucură atunci când cel care le unește și le aranjează într-o arhitectură, le umple totodată de sens și de înțelegere. Iar dacă face ca ceea ce îți arată să fie simplu de descifrat, să te impresioneze, dar sa îți dea și acuratețe, se cheamă că autorul chiar ne-a atins și că și-a desărvârșit un simț al stilului care reușește să transmită ceva-ul.

Cam asta își propune să facă domnul Pinker. Psiholog și specialist în științe cognitive, cine știe ce s-o înghesui în acest termen, Steven Pinker e și pasionat și expert în lingvistică, pe care (cu priceperea mea complet neavizată) o stăpânește la un nivel mult dincolo de formă și de sens. Autorul a găsit și se joacă deja cu rădăcinilie cauzale ale semnificațiilor și decriptează, în felul astă, de ce unele cuvinte te ating mai mult decât altele. 

Și domnul Pinker se apucă și ia toate tratatele de critică literară și manualele de artă a stilului scrise cine știe când și realizează că oamenii ăia dădeau sfaturi ce poate erau valabile în secolul sau anul în care au fost scrise, dar astăzi păreau vetuște și neadaptate la felul în care limba și limbajul au evoluat în ultimii zeci sau sute de ani.

Așa că Pinker se apucă să facă un manual de stil nu doar pentru scriitori, ci și pentru cei care scriu la birou, pentru cititori dar și cei care dau sms-uri și, în general, pentru oricine ar vrea să învețe să scrie mai bine sau să arunce naibii din prima o carte proastă.

O inițiativă care pare nebunească doar prin declarația de ambiție. Cu toate astea, o aventură extraordinară dacă reușește să atingă și să repare, chiar măcar un pic, felul în care lumea scrie. Sau mai frumos spus, să ne învețe cum să scriem mai bine.

Pinker povestește despre erorile de exprimare aduse de prea multă știință a subiectului, despre substantivele zombie și despre gramatica vazută ca o aplicație informatică, pe care autorul ne spune că “ar trebui să o considerăm una dintre adaptările extraordinare în lumea vie: soluția speciei noastre la problema transmiterii gândurilor complicate de la o minte la alta. O formă de aplicație originară de transmitere. Înțelegând felul în care sunt concepute diversele caracteristici ale gramaticii pentru a face posibilă transmiterea, le putem întrebuința pentru a scrie mai clar, corect și elegant.”

Trei lucruri reunește gramatica: 
1. rețeaua de idei din mintea noastră
2. Înșiruirea de cuvinte care ne ies din gură și 
3. Arborele sintaxei care o convertește pe prima în a doua 

„Sintaxa este codul care traduce o rețea de relații conceptuale din mintea noastră într-o ordine logică pe buzele noastre sau într-o ordine de la stânga la dreapta pe pagină.”

Pe mine m-a atins cartea asta. Sper ca să ți modeleze înăuntru ceea ce am aflat din cartea asta.

Sper să vă atingă și pe voi.

Citește și:
„Jocul infinit” de Simon Sinek - toată lumea citește această carte

"Cum alegem" de Cătălin Avramescu