BEI este o insituție financiară a Uniunii Europene care acordă finanțare pe termen lung, scopul său este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată și coeziunea economică și socială a statelor membre ale UE și de a oferi finanțare și expertiză pentru proiecte de investiții solide și durabile, în principal în inovare și competențe, IMM-uri, acțiuni climatice și infrastructură strategică. Beneficiind de cel mai bun posibil rating de pe piața de capital (AAA), BEI se poate împrumuta în condiții favorabile, transferând fondurile respective către IMM-uri și MidCaps prin intermediul băncii noastre.

IMM-urile și MidCaps sunt informate în mod specific și individual de către noi cu privire la implicarea și impactul BEI asupra condițiilor financiare ale creditelor primite.

Avantajele contractării unui credit Patria Bank SA cu alocare din fonduri BEI

  • Rate de dobânzi avantajoase: se acordă un avantaj financiar care se ridică la 0,61% (puncte de bază) pe an în comparație cu rata anuală a dobânzii pe care Banca ar percepe-o pentru aceste tipuri de împrumuturi fără participarea Băncii Europene de Investiții
  • Condiții de creditare flexibile
  1. Se poate negocia termenul sau frecvența de rambursare a împrumutului pentru a servi caracteristicilor și cerințelor de cash-flow ale activității companiei dvs
  2. Vă permite să investiți semnificativ în afacerea dvs. fără a afecta negativ fluxul de numerar sau lichiditate

Caracteristici

Finanțările vor avea ca destinație:

  • Investiții în active corporale: achiziții, renovare sau extindere active corporale, cu anumite restricții privind achizițiile de terenuri
  • Investiții în active necorporale: în special cheltuielile legate de cercetare-dezvoltare, achiziționarea de licențe de proces și software, schimbări generaționale sau transferuri de personal, în scopul protejării activității economice (costuri de cel mult 5 milioane EUR)
  • Cerințe de capital de lucru pe termen mediu și lung necesar activității operaționale a unui IMM sau MidCap.

Beneficiari eligibili în conformitate cu structura segmentării clienților Băncii (companii cu rezidență în România) astfel:

  • Întreprindere unică <250 de angajați (echivalent normă întreagă), cu o cifră anuală <50 mil EUR și active totale <43 mil EUR la ultimul bilanț anual închis (SME)
  • Întreprindere unică, mică cu capitalizare de piață medie cu >/_250 și <3000 de angajați (MidCaps)
  • Sunt eligibile majoritatea sectoarelor și activităților economice cu câteva excepții printre care menționăm: producția de arme și muniții, explozivi, echipamente sau infrastructuri special concepute pentru uz militar și echipamente sau infrastructuri care au ca rezultat limitarea drepturilor și libertăților individuale ale oamenilor, activități cu impact major asupra mediului înconjurător care nu este atenuat și/sau compensat în mare măsură, activități considerate controversate din punct de vedere etic sau moral (comerț sexual și infrastructura aferentă, servicii și mass-media, testare pe animale, cercetare privind clonarea umană), activități interzise de legislația națională (Organisme Modificate Genefic, clinici de avort, energie nucleară. etc), jocuri de noroc, industria tutunului, doar speculații imobiliare sau doar tranzacții financiare și finanțare a consumului

Valoarea maximă a creditului cu sursa BEI- va fi stabilită conform tipului de produs solicitat dar nu va depăși 12.5 mil EUR pentru alocări din fonduri BEI
Moneda facilității de credit: RON sau EUR
Perioada de acordare:

  • Minim 2 ani
  • Maxim- în funcție de tipul și destinația alocării fondurilor și tipul de credit solicitat de beneficiar

Nu sunt eligibile pentru programul BEI:

  • Finanțarea proiectelor cu alte forme de sprijin (granturi, subvenții, garanții, etc) sau tranzacții din alte programe FEI/ IMM Invest, etc
  • Achiziționarea (construcția sau renovarea) de bunuri imobile în scopul vânzării sau închirierii imobilului către un terț, cu excepția construcției de locuințe sociale, centre comerciale
  • Achiziții de terenuri, cu excepția cazului în care acest lucru este esențial din punct de vedere tehnic pentru investiții; achiziționarea de terenuri agricole este întotdeauna exclusă
  • Refinanțarea creditelor, a aportului propriu, sau a proiectelor realizate deja fizic

Care sunt aștepările BEI în schimbul avantajelor oferite?

  • În baza notificării rezonabile, să permiteți accesul reprezentanților BEI să viziteze și să inspecteze toate amplasamentele, instalațiile și lucrările care fac parte din proiectul finanțat din împrumutul respectiv
  • Să putem furniza BEI orice tip de informații despre compania dvs.

Documentele necesare

  • Documente financiar contabile pe ultimii 2 ani și ultima balanță de verificare încheiată, nu mai veche de 3 luni
  • Certificat de atestare fiscală
  • Documente pentru garanțiile reale propuse, dacă este cazul
  • Alte documente în funcție de tipul finanțării solicitate

Cum poți obține finanțarea?

Simplu, vizitează-ne într-una din unitățile teritoriale ale Băncii sau lasă-ne datele de contact în formularul de mai jos și un manager de relații clienți te va contacta!


Nota:

Detaliile prezentate au scop informativ și caracter rezumativ, iar acordarea unui credit de către Patria Bank S.A. este condiționată de o aprobare internă în acest sens și de transmiterea documentației juridice corespunzatoare.

Solicită produsul