Ce poți face pentru a nu mai fi stresat la birou?
Învață să-ți impui limite în viața profesională și ia-ți timp pentru tine.
De câte ori nu ți s-a întâmplat să răspunzi la mailuri atunci când erai acasă pe canapea. De câte ori nu te-ai ridicat de la masă atunci când a sunat telefonul de muncă. Și când a fost ultima oară când ziua ți s-a încheiat exact la finalul programului oficial de birou?
Cum facem să spunem STOP? Cum facem ca stresul de la birou să nu mai fie regulă? Și cum învățăm să ne setăm limite în viața profesională. Răspundem la aceste întrebări, vorbim despre stres și limite în materialul de mai jos.
Cum poți scăpa de stresul de la birou?
Simți că ești stresat? Atunci când ajungi la birou ești mereu într-o stare de anxietate?
Nu puțini sunt cei care spun că sunt stresați în viața profesională. Mai mult decât atât, din nefericire, de cele mai multe ori, nu ne tratăm anxietatea și ne strângem absolut toate puterile pentru a putea să terminăm ziua. Dar lucrul acesta nu este nici normal și, mai rău, nici sănătos. Și atunci ce putem face?
Mai jos îți oferim câteva idei despre cum poți scăpa de stresul de la birou:
-
Fă sport
Cu cât ești mai sănătos, cu atât nivelul de stres este mai mic. Și atunci, recomandarea noastră este să îți pui în agendă câteva drumuri la sală (2-3 ori pe săptămână este perfect) sau chiar să îți iei puțin timp liber în timpul zilei și să faci o plimbare pe afară (poate chiar ai un parc în apropierea biroului). De asemenea, dacă simți că nivelul de anxietate este foarte ridicat, ai putea să te descarci la ore de kick-boxing, aerobic sau chiar box. Și nu uita să mănânci sănătos.
-
Încearcă să ai oameni apropiați alături de tine
Atunci când simți că începi să fii stresat, este foarte important să ai unde să te refugiezi. Să ai o supapă de evadare într-un loc în care te simți în siguranță. Așa că, cel mai bine ar fi să ai alături de tine câțiva prieteni care să îți spună o glumă, o povestioară care să te facă să nu te mai gândești la lucrurile neplăcute. Oamenii care îți sunt aproape reprezintă cel mai important sistem de suport pentru că te vor înțelege imediat și îți vor oferi timpul de care ai nevoie pentru a îți încărca bateriile. Profită de prietenii pe care îi ai la birou, sunt cei mai importanți. Iar dacă lucrați de acasă, sună-i, vorbește cu ei pe chat sau fă o mică ședință online.
-
Relaxează-te sau meditează
Acordă-ți timpul de care ai nevoie să te relaxezi: fă puțin sport, ascultă muzică, ieși pe terasă cu prietenii tăi de la birou sau ia-ți câteva minute pentru a fi doar tu cu tine. În acest fel, vei putea să revii la birou și să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut. De asemenea, dacă îți place să meditezi, oferă-ți timpul de care ai nevoie pentru a face asta. Imediat ce simți că nivelul de stres crește, închide ochii, concentrează-te pe respirație și începe procesul de meditație. Există și aplicații care să te ajute în acest sens. Sesiunile de meditație pot să fie foarte scurte (câteva minute) sau lungi, important este să îți oferi timpul de care ai nevoie pentru a te relaxa și a-ți încărca bateriile.
Ce faci pentru ca stresul să nu te acapareze: învață să-ți impui limite în viața profesională
Atunci când simți că stresul este prea mare, învață să te oprești. Să te pui pe primul loc pentru că doar așa poți să fii productiv și să-ți ajuți echipa. Dar cum facem să ne setăm limite în viața profesională? Mai jos găsiți cinci idei:
-
Respectă limitele celorlalți
Respectul este fundamental. Atât cel pe care ți-l dorești din partea celorlalți, cât mai ales cel pe care îl oferi celor din jur. Așa că respectă întotdeauna barierele impuse de ceilalți pentru că doar așa le vor accepta și ei pe ale tale.
-
Cunoaște-ți și acceptă-ți limitele
Dacă vrei ca ceilalți să îți respecte limitele este important ca tu să ți le conștientizezi primul. Gândește-te care îți sunt prioritățile. Pune accent pe lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine și întreabă-te de multe ori înainte să faci ceva cu care nu te simți confortabil.
-
Negociază și învață să găsești soluții
Atunci când ai nevoie să îți rezolvi o problemă, fii dispus să găsești soluții, să faci compromisuri și să vezi alternative. Poate că, de exemplu, ai putea să lucrezi seara sau în week-end dacă ai nevoie ca în timpul zilei să îți ajuți copilul la școală. Încearcă să negociezi și să găsești eficient soluții pentru problemele pe care le întâmpini. Fii deschis și sincer atunci când vorbești despre ele.
-
Învață să spui NU
Atunci când simți că trebuie să tragi linie și să accentuezi că nu ești de acord cu o anumită problemă, învață să-ți explici clar motivele. Gândește-te de mai multe ori atunci când cineva te pune să faci o acțiune greșită, ineficientă, imorală sau chiar ilegală. Caută alternative. Și, evident, învață să spui NU.
-
Ia-ți timp pentru tine și nevoile tale
În final, încearcă să-ți respecți timpul. Fii deschis și convingător atunci când comunici orele de muncă (și bine ar fi să nu muncești în afara acestora). Atunci când ești în pauza de masă, lasă mailurile, telefoanele și mesajele. Iar când pleci în vacanță, încearcă să te deconectezi total.
Dacă ai nevoie de consiliere din partea unor experți în resurse umane sau cauți un partener de încredere pentru afacerea ta, te invităm să ne cunoaștem. we do HR. Let's build together.
Citește și:
Dezvoltare în carieră? Descoperă ce cursuri online GRATUITE ar fi bine să urmezi
Cum facem să gândim în soluții într-o perioadă a provocărilor și problemelor?