Freakonomics și Când să jefuiești o bancă prin ochii lui Codruț Nicolau

Cu mult timp în urmă, prin 2005, când oamenii erau încă pe stradă și COVID- 19 nu ne izolase, am citit Freakonomics, culmea, scrisă de doi economiști puțin antisociali, dar extrem de „trăzniți”.

A fost o adevărată epifanie. Am descoperit că meseria de economist poate fi nu doar foarte serioasă și, câteodată, plictisitoare (sic), ci și super interesantă și neobisnuit de creativă dacă urmărești (într-adevăr cu rigurozitate) niște șiruri de date pe care altcineva le ignoră. Am mai descoperit de asemenea că există și economiști care se distrează. 

Autorii îmi plac foarte mult deoarece nu se iau în serios la nivelul scorțos. Fac cercetări temeinice, caută corelatiile valide fără a sări imediat și convenabil la o cauzalitate, și (am sentimentul că) își asumă aprioric posibilitatea de a nu avea întotdeauna răspunsul perfect adevărat. Dar se străduiesc să-l caute, temeinic, științific, creativ (în sensul căutării acelor variabile ascunse), fără ifosele macroeconomistului în costum și cravată care avansează prognoze și concluzii irevocabile. În paranteză fie spus, dacă economiștii cu ștaif ar fi analizați post factum cu referire la prognozele făcute, ar trebui (mulți dintre ei) să se rușineze de cât de departe de realitate le-au fost "predicțiile". Circulă o memă pe internet care nu e foarte departe de adevar - "accept prognozele macroeconomiștilor doar pentru că îmi propun să reabilitez astrologia, ca știință valabilă". Cred că de multe ori urmărim forecast-ul lor și îl acceptăm până la un punct doar dintr-o necesitate biologică de a crede că avem lucrurile sub un anumit "control". De cele mai multe ori însă, uităm să verificăm post-factum calitatea predicțiilor. 

În opinia mea, una dintre cele mai neașteptate concluzii ale cărții Freakonomics (deși nu atât de palpitante ca dezvăluirile economice ale meseriei de escortă de lux) a fost cauzalitatea probabilă (nu doar corelația) între schimbarea legislației legate de avort și reducerea semnificativă a delicvenței peste circa 20 de ani.

Așa că atunci când am văzut la Editura Publica o nouă carte a domnilor Levitt și Dubner cu titlul Când să jefuiești o bancă am considerat că este obligația mea profesională să o citesc de urgență. 

Nu o să fiu spoiler, însă pot afirma ca după ce am citit cartea m-am uitat cu mai mare vigilență la colegii care nu și-au luat concediu de ceva timp ...

Oricum a fost surprinzător de aflat că, în fiecare an, au loc cam 5.000 de jafuri la bănci, în Statele Unite (date FBI), iar vinerea este clar ziua cea mai aglomerată a săptămânii. Jafurile efectuate dimineața sunt mult mai profitabile decât cele petrecute seara, dar, cu toate acestea, jefuitorii de bănci sunt mai înclinați să dea lovitura după-amiaza. 

Cartea s-a dovedit a fi o colecție cu cele mai bune articole / comentarii / speculații / analize publicate pe blogul Freakonomics, în cei cinsprezece ani de la apariția primului volum. 

Această carte este un caleidoscop al felului în care oamenii iau decizii, a preconcepțiilor, a zecilor de situații contra-intuitive de rezolvare a unor probleme cotidiene, găsite doar datorită unei schimbări de paradigmă, care pleacă de la capacitatea de a ne uita la lucruri altfel, căutând "interesul" din perspectiva economică. Și este o carte scrisă cu mult umor, o viziune economică asupra vieții de zi cu zi, o colecție a experimentelor trăznite, în linie cu reputația autorilor.

Cartea este totodată o apologie a "experimentelor de teren", o observare directă a oamenilor în piețe reale, prin cercetarea subiecților fără ca aceștia să știe că sunt obiect de studiu, plecând de la premisa că economiștii nu prea pun preț pe ce "spun" oamenii, acțiunile reale fiind mai edificatoare decât cuvintele.

Sau în termenii autorilor - "Moralitatea reprezintă felul în care oamenilor le-ar plăcea să arate lumea, în vreme ce economiștii ne spun cum arată lumea în realitate"

Subiectele acoperite de volum sunt extrem de diverse.

Pentru că suntem în plina pandemie și mulți dintre noi (sau organizațiile noastre) au donat pentru diferite ONG uri care încearcă să vină în ajutorul victimelor prin asigurarea unor dotări mai bune a spitalelor, pot fi de actualitate cercetările referitoare la mecanismul donațiilor. E posibil însă că să descoperim un "altruism impur", iar economiștii sa tragă concluzia că oamenii sunt schimbători  și egoiști, că vor dona mai mult atunci când există un interes (inclusiv psihologic, de tipul sentimentului datoriei împlinite, specific clasei de mijloc) și că există un tip necesar de "marketing al dezastrelor".

La un moment dat, în volum se pune întrebarea: „care este lucrul care dă cea mai mare dependență din lume?”. Nu e cocaina, fumatul, alcoolul etc - există ceva cu o rată de dependență mai mare decât drogurile, și anume ... oamenii. Pare că toți cei singuri în perioada asta de carantină au o dificultate suplimentară cu care să lupte. Ideea a fost avansată de Gary Becker, cel care a luat și un premiu Nobel pentru lucrările care au ca și concept "dependența rațională". În paranteză fie spus, în 1993, student economist necăsătorit fiind, am devorat cartea lui "A Treatise on the Family", care tratează din punct de vedere al "interesului economic" cele mai intime decizii familiale - alegerea soției, decizia de a face un copil și așa mai departe. Nu sunt convins dacă am fi foarte mândri de noi dacă am sta să disecăm interesele profunde din spatele unor chestiuni atât de personale.

Există o secțiune întreagă pentru vegetarieni. Ambalarea alimentelor (exemplu mere împachetate, castraveți păstrați în folie etc), deși pare un exces conform activiștilor de mediu și al oamenilor cu bun simț, paradoxal, au efecte inverse asupra conservării mediului (dincolo de faptul că lungesc semnificativ termenul de garanție al produsului).

E chestionată legătura arhicunoscută dintre creșterea vitelor și încălzirea globală: o dietă gobală vegană (de recolte convenționale, nu niște nebunii bio) ar reduce emisiile care țin de regimul alimentar cu ... ei bine ... 87%. Capitolul explică de ce însă veganismul global nu atacă această problemă care ar putea face mai mult decât orice altă acțiune singulară menită a reduce emisiile cu efect de seră.

Iubitorii de sport sunt și ei satisfăcuți și se pun pe masă o serie de întrebări neobișnuite, mai ales în zona în care self esteem-ul interacționează cu ceea ce economiștii numesc problema "principal-agent". Cercetările arată clar că probabilitatea cea mai mare de a înscrie dintr-un penalty la fotbal este să șutezi chiar în centru, dar strategia este atât de stânjenitoare în caz de eșec, încât jucătorii nu o folosesc prea des.

Echipele care joacă acasă au un avantaj - conform a milioane de date procesate în 'jde ani din diferite sporturi, meciurile câștigate acasă sunt mereu peste 50% (intre 53% si 69% în funcție de sport). Care e motivul? Performanțele mai bune pe terenul propriu? Nu. Sprijinul galeriei? Nu. Explicația e în carte :). Aici dau doar un hint (rezultat dintr-o cercetare din Bundesliga, campionatul de fotbal al Germaniei) - avantajul terenului propriu este mai mare pe stadioanele care nu au gard (sau pista de alergare) între teren și tribune.

Bineînțeles că fiind vorba despre o carte serioasă de economie comportamentală, există un capitol despre ... sex. De la utilitatea unei taxe pe sex (propusă ficțional de Swift în „Călătoriile lui Guliver” și apoi, în mod real, de un legiuitor american în 1971) până la corelația dintre apetența/"fructul interzis"/frecvența de practicare și, în mod paradoxal, mai puține boli venerice (merită menționată și cartea "More sex is safer sex - the unconventional wisdom of economics" a profesorului Steven Landsburg).

Pentru că toate librăriile abundă de o multitudine de cărți de business, antreprenoriat și leadership, un comentariu general din partea autorilor: luați cu măsură ... Sunt scrise retroactiv și de multe ori ... greșesc, din dorința perfect umană de a căuta un motiv simplu de înțeles, o cauza clară că lumina zilei și o cale simplă de urmat.

Cititorii care au peste 30 de ani își amintesc poate fabulosul succes al cărții "Good to great" a domnului Jim Collins (eu însumi am citit-o de vreo trei ori). Merită analizat ce mai fac cele unsprezece companii lăudate în carte.

Majoritatea oamenilor nu se pricep deloc la evaluat riscuri. Ei au tendință să supraestimeze riscul unor evenimente dramatice (dar cu probabilitate scăzută) în dauna unor evenimente obișnuite și plicticoase (dar la fel de periculoase). 

Poate că cel mai controversat subiect abordat de autori - atenție, în anul 2007 - a fost să-și imagineze ce plan ar alege un terorist (cu resurse limitate) pentru a "maximiza teroarea". Plecând de la constatarea că "oamenii tind să supraestimeze probabilitățile mici, astfel că frica generată de un act terorist este disproporționată de riscul efectiv", autorii au făcut un exercițiu de empatie. S-au pus în pielea teroriștilor și și-au imaginat un plan teoretic prin care se generează sentimentul că există o întreagă armată de teroriști (lucru ușor de realizat prin inițierea mai multor atacuri simultane, la intervale scurte de timp unele de altele, care să genereze haos), atacatorii nu sunt prinși (pentru că se sinucid), acțiunea ar trebui să oprească activitățile economice (comerțul in principal) deoarece colapsul oferă oamenilor mai mult timp să mediteze la cât de speriați sunt. La câțiva ani după, avea loc atacul de la World Trade Center. 

Cartea analizează, la un moment dat, sistemul detaliat al democrației pus la punct de pirații din secolul XVIII, constrânși să conceapă un sistem propriu de lege și ordine. Într-o democrație - pirat, un echipaj putea, și deseori a înfăptuit acest lucru, să-l destituie pe căpitan, dacă acesta abuza de putere sau era incompetent (nu știu de ce, zilele acestea, mă gândesc la politicieni și directori de spital). 

În final, dacă tot #stamacasa cu consoarta/consortul, 24/7 în același spațiu devenit deodată insuficient, vă rog nu mai luați in seama statisticile alarmiste legate de rata divorțurilor, deoarece e posibil să fie un rezultat înșelător, derivat din modul de culegere a datelor. De fapt, mult mai puțini oameni se căsătoresc astăzi în lume, iar cei care fac acest pas se pare că au o probabilitate mai mare de a rămâne împreună. Dacă avem mai mult timp acasă, merită să facem poate cu toții un curs de statistică pe internet - sunt multe gratis și pare că ne ajută nu doar în viața profesională.

Articol scris de Codruț Nicolau, Director General Adjunct, Patria Bank