De oportunitățile de investiții trebuie să profiți
Cuvântul oportunitate reprezintă o situație prielnică, o ocazie. Chiar dacă trecem printr-o perioadă incertă din multe puncte de vedere, poate acum este momentul pentru a testa o investiţie în fondul Patria Global, pentru a beneficia de revenirea prețurilor acţiunilor tranzacționate la Bursa de Valori București.
Acțiunile aparțin unora dintre cele mai importante companii românești, care obțin profituri an de an și acordă dividende, cum ar fi: Electrica, Romgaz, Transelectrica, Banca Transilvania etc.
Piețele financiare din România - istoria se repetă
O situație similară cu cea pe care o traversăm, excepțională la rândul ei, a avut loc la finele anului 2018. Atunci, piețele financiare din România au fost marcate în sens negativ de introducerea neașteptata a unor taxe noi în domenii precum cel bancar, energie sau telecomunicații.
Aceste modificări legislative au determinat fluctuații majore, scăderi importante ale prețurilor acțiunilor și creșterea aversiunii la risc a investitorilor.
Dar scăderea bursei din acea perioadă dificilă a fost depășită, iar anul 2019 s-a dovedit unul foarte bun pentru acțiunile listate la Bursa de Valori București (BVB). Astfel, în perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019 indicele oficial al bursei romanești – BET – a înregistrat o scădere medie de până la 19%. Apoi a urmat o creștere medie a bursei de 47% din ianuarie 2019 până în februarie 2020, investitorii înregistrând câștiguri importante în această perioadă.
Mai mult, pe lângă câștigurile obținute din creșterea prețurilor acțiunilor, investitorii s-au bucurat și de dividende generoase din partea companiilor românești.
Citește și: Cum să economisești și să pui banii adunați să lucreze pentru tine
Creștere medie a acțiunilor de 23% în aprilie și mai 2020
Criza Covid-19 a determinat, din nou, scăderi la bursă, indicele BET pierzând până la 31% din valoare în lunile februarie și martie; însă o parte din această scădere a fost recuperată deja, acțiunile înregistrând o creștere medie de 23% în lunile aprilie și mai.
Este momentul potrivit pentru o investiție
Printr-o investiție la fondul de investiții Patria Global, investitorii au parte de o diversificare a sumelor depuse, pentru că acesta investește în obligaţiuni, titluri de stat, depozite cu dobândă negociată și acţiuni solide listate la bursa de valori.
Fondul de investiții disponibil atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, țintește câștiguri peste dobânzile bancare printr-o expunere redusă în acțiuni, de până la 30% din activ și menţinerea unui nivel de risc general scăzut. Astfel, investitorul poate beneficia de performanțele acțiunilor listate fără asumarea unor riscuri foarte mari.
Pentru un control și mai bun al riscurilor am conceput produsul mixt de economii și investiții pentru persoane fizice Patria Invest. Acesta este un produs modern de economisire și investiţie cu două componente: depozit bancar ce poate fi constituit la 6 sau 12 luni cu o dobândă atractivă și o investiție în fondul Patria Global. În funcţie de ponderea celor două componente în pachet, există 2 variante ale pachetului Patria Invest:
- I 50% depozit – 50% unităţi de fond
- II 75% depozit – 25% unităţi de fond
Astfel Patria Invest reprezintă o soluție eficientă pentru economiile investitorilor, o alternativă la clasicul depozit bancar. Atât investiția la Patria Global cât și la Patria Invest se poate efectua la orice unitate din rețeaua Patria Bank. Accepta provocarea și nu ezita să discuţi cu un specialist Patria Bank despre produsele noastre de investiții.
Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a creșterilor viitoare. Însă, în cazul în care această revenire continuă, și tu poți beneficia din investițiile în acțiuni, fie direct, fie indirect printr-un instrument precum fondul Patria Global.
“Trebuie să profiți de oportunități și să faci o oportunitate potrivită pentru tine, mai degrabă decât invers.” - Sheryl Sandberg COO, Facebook
Citește și: 5 motive pentru care să cumperi produse românești poate fi cea mai bună decizie
FDI PATRIA GLOBAL Decizia CNVM 1275/17.06.2008, Registrul ASF CSC06FDIR/320053, Depozitar: RAIFFEISEN BANK, administrat de SAI Patria Asset Management cu sediul in Soseaua Pipera Nr. 42, Etaj 7, Bucuresti, telefon 0372 538 671, Registrul ASF PJR05SAIR/320025/13.02.2008 Citiţi prospectele de emisiune şi informaţiile cheie destinate investitorilor, prevăzute la art. 98 din O.U.G. nr. 32/2012, înainte de a investi în fondurile administrate de Patria Asset Management. Prospectul este disponibil pe siteul www.patriafonduri.ro. Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare.
Abonează-te
la newsletter-ul nostru
Introdu adresa ta email pentru a primi, periodic, informări legate de articolele și produsele noastre.