Digitalizarea companiilor: un proces continuu de adaptare

O discuție interesantă despre importanța soluțiilor de digitalizare pentru antreprenori cu Cosmin Tudor, Business Unit Director for Digital Practice at R Systems

Noul context a venit cu multe provocări pentru antreprenorii din toate colțurile lumii, iar una dintre cea mai fierbinte migrează în jurul ideii de digitalizare. Discutăm cu Cosmin Tudor, Business Unit Director for Digital Practice at R Systems, despre soluțiile și oportunitățile pe care digitalizarea le oferă businessurilor românești.

1. Totul devine tot mai digital și automatizat, fie că ești un mic antreprenor sau o companie mare. Cum vedeți voi acest proces, din interior?

În mod cert, digitalizarea este o preocupare constantă a companiilor din toate industriile și observăm acest lucru direct din colaborarea noastră cu clienți din întreaga lume și din diferite verticale. Fie că vorbim despre telecom, retail, financiar-bancar, sănătate, sectorul public, utilități, atât organizațiile de tip Enterprise, cât și SMEs caută să-și optimizeze modul de lucru, procesele de business, să își dezvolte avantajele competitive și să își îmbunătățească eficiența operațională.

În fața acestor provocări, tehnologia este un aliat important, iar obiectivul nostru este – ca prin intermediul tehnologiei - să îi ajutăm pe clienții noștri să își dezvolte business-ul, indiferent de etapa în care se află în procesul de transformare digitală.

Putem spune acum că succesul companiilor va depinde tot mai mult de capacitatea acestora de a utiliza eficient instrumentele de automatizare și soluțiile digitale bazate pe automatizare, inteligență artificială, data analytics, machine learning.

2. Dacă ne gândim la o afacere mică, cum sunt majoritatea companiilor românești, care ar fi quick wins and long term wins pentru automatizare și digitalizare?

Pe termen scurt, implementarea soluțiilor de automatizare poate aduce beneficii imediate care țin de creșterea eficienței muncii, reducerea timpului alocat unor activități manuale, repetitive și cu risc de eroare, creșterea securității datelor și a proceselor, reducerea de costuri.

Ultimul an a demonstrat importanța și beneficiile imediate ale implementarii soluțiilor de automatizare și digitalizare, în special în companiile mici, pentru a susține comunicarea și lucrul de la distanță, serviciile de IT remote, securitatea hardware și software. În companiile mici, automatizarea și digitalizarea pot compensa într-o bună măsură lipsa de resurse, pe termen lung însă beneficiile urmărite sunt creșterea volumului de business, a portofoliului de clienți, îmbunătățirea experienței clienților, creșterea capacității de inovație și de scalare a businessului.

3. Care sunt cele mai căutate soluții R System și ce tipologie de beneficiari le accesează?

Soluțiile pe care le promovaă noi folosesc două ingrediente: cloud și automatizare.

Portofoliul nostru de servicii și solutii digitale susține inițiativele de automatizare și cloudificare ale clienților, fie că vorbim despre migrarea în cloud public sau privat, ori despre dezvoltarea de soluții native în cloud, încorporând cele mai recente tehnologii din zona de RPA, AI, ML, data analytics.

Câteva exemple de soluții implementate cu succes la companii din domenii precum energie, retail, sectorul public, financiar-bancar etc., includ soluția noastră de telemuncă (Secure Digital Workspace), ce permite organizațiilor să implementeze rapid munca de la distanță pentru angajații lor, asigurând în același timp continuitatea serviciilor la același nivel de calitate.

De asemenea, include și soluția de automatizare a proceselor ce implică un volum mare de documente pe hârtie (soluția de Intelligent Document Processing - implementată și în cadrul Patria Bank), sau soluții de predictive analytics bazate pe tehnologii AI/ML.

Fiecare dintre aceste soluții rezonează bine cu piața și din punctul de vedere ale costurilor, în sensul în care nu presupun investiții semnificative și permit plata recurentă, în functie de consum. În dezvoltarea soluțiilor noastre ne bazăm deci pe accesibilitate și rezolvarea unor provocări reale de business.

4. În Patria Bank avem mulți parteneri fermieri și afaceri mici și foarte mici. Ce i-ați sfătui cand vine vorba de automatizare și digitalizare?

Tehnologia devine tot mai accesibilă inclusiv companiilor mici, de asemenea, adresabilitatea serviciilor din cloud este mare. În cazul afacerilor mici, este extrem de importantă înțelegerea și articularea nevoii de business, în funcție de care putem identifica cele mai eficiente și oportune soluții.

Citește și:

Despre Code4Romania și Digitalizăm Împreună România

Interviu cu Vlad Gliga, CEO Rubik HUB - comunitatea care inspiră și susține startup-urile

Newsletter Patria

Înscrie-te pentru a primi, periodic, informări legate de articolele și produsele noastre.