Proiecte cu fonduri europene. Povestea Patria.
Află cum se derulează un proiect finanțat din fonduri nerambursabile europene pentru care a fost solicitat credit la Patria Bank
Este dificil să ai o afacere la început de drum și să implementezi un proiect cu fonduri nerambursabile europene, mai ales când ești la o primă experiență de acest fel.
Și, ca să poată implementa, de cele mai multe ori, beneficiarii trebuie să acceseze unul sau mai multe credite, pentru cofinanțarea proiectului, pentru TVA sau alte cheltuieli neeligibile sau pentru grant. Pentru unii dintre ei și relația de afaceri începută cu banca, în acest context, este tot o premieră.
Dar, în Patria Bank, având experiența implementării proiectelor cu fonduri europene și cea a creditării unor astfel de proiecte susținem clienții și afacerea lor, pas cu pas.
Cum te sprijinim în implementarea unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile europene și pentru care ai solicitat un credit Patria
Astfel, încă de la început, se deschide clientului un cont special destinat implementării proiectului în care se încasează plățile efectuate de autorități și din care se pot face și plăți către furnizorii sau prestatorii din cadrul proiectului.
După o analiză a documentelor aferente fiecărui proiect cu fonduri europene nerambursabile se realizează structurarea finanțării bancare adaptabilă solicitărilor clienților și autorităților de management.
Din grijă pentru client și afacerea lui, când se solicită utilizarea sumelor din creditele acordate, experții noștri verifică corectitudinea documentelor întocmite de client (contracte, facturi, modificări contractuale, alte documente relevante) care ulterior vor fi solicitate spre decontare sau rambursare la autorități.
Astfel, oferind suport și în pregătirea documentelor, ne asigurăm de buna implementare a proiectului și derulare a creditelor contractate, scopul fiind acela de realizare a obiectivelor și obținere a rezultatelor asumate prin proiect dar și de validare integrală de către autorități a cheltuielilor efectuate.
De asemenea, se monitorizează proactiv respectarea graficelor de implementare a proiectelor și de depunere a cererilor de plată sau rambursare la autorități conform termenelor asumate.
În cazul în care apar situații neprevăzute, întârzieri, de cele mai multe ori datorate unor factori externi: furnizori, prestatori, modificări de prețuri, lipsă de personal etc, analizăm împreună cu clienții soluțiile posibile pentru a continua implementarea proiectului.
Prin demersurile pe care le facem, Patria Bank este un partener real al clienților care au în implementare proiecte finanțate din fonduri nerambursabile.
Echipa dedicată proiectelor cu fonduri europene, Patria Bank, asigură suport pe întreaga perioadă de implementare care poate varia de la o perioadă scurtă de 6-9 luni până la perioade mai lungi 36-40 luni, susținând apoi investițiile și în perioada de sustenabilitate a proiectelor, contribuind la dezvoltarea afacerii și aducând un beneficiu comunităților locale mai mici sau mai mari.
Articol realizat de Daniela Ciofu, Coordonator Echipă Fonduri Europene Patria Bank
Citește și:
Despre fonduri europene cu Mihai Moraru, Director General AFIR
Microfinanțarea mai mult decât un simplu instrument de finanțare