#fonduri-europene
2020-03-04

APIA primește cereri de sprijin pentru silvomediu și împădurire

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până pe 15 mai se pot trimite cereri de aprijin pentru activități de silvomediu și împădurire.  

Cereri de sprijin pentru silvomediu servicii climatice și conservarea pădurilor

În cadrul Sesiunii 3/2020 aferente sunt sunt sprijinite activități potrivit Măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 53/19.02.2020, Cererile se vor depune la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2020 inclusiv.

Alocarea financiară pentru sesiunea 3/2020 este de 51.531.090 euro.

Pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de sprijin - conform Anexei 1 din Ghidul solicitantului; cererea se depune online pe site-ul www.apia.org.ro, în aplicația electronică M15, se tipărește, se semnează și se depune împreună cu documentele aferente. În cazuri excepționale, cererea de sprijin se poate depune doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente.

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
  • Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici și/sau care nu îndeplinesc condițiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.

Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care enumerăm:

  • să dețină amenajament silvic în vigoare pe toată suprafața din angajament,
  • să deţină contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru întreaga suprafață din angajament,
  • să participe în cadrul angajamentului cu toată suprafața de teren forestier deținută într-o unitate de producție și/sau protecție (conform amenajamentului silvic),
  • să delimiteze o zonă de liniște compactă de cel puțin 20% din totalul suprafeței pentru care se încheie un angajament, în cadrul căreia nu se vor efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului (Pe suprafața din afara zonei de liniște, beneficiarul are dreptul să efectueze lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări mai mult de o dată pe aceeaşi unitate amenajistică, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului),
  • să contracteze şi să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat, până la platforma primară, pe suprafața parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2,
  • să respecte normele privind eco-condiționalitatea pe toate terenurile agricole aparținând exploatației agricole și pe toată perioada angajamentului, în cazul în care dețin și suprafețe agricole.

Pădurile încadrate în tipul I funcțional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.

Cererile de sprijin pot fi depuse și după data de 15 mai, respectiv până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până în termenul de 15 mai 2020 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de sprijin pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 2 iunie 2020 inclusiv, cu posibilitatea depunerii până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus în termenul de 2 iunie 2020 inclusiv.

Informaţii detaliate pentru accesarea sesiunii 3/2020 aferentă Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe

În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 51/19.02.2020, Cererile de plată se vor depune la Centrele judeţene APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2020, de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017 sau/și 3/2018.

Cererile de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, respectiv până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai 2020 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 2 iunie 2020 inclusiv. Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse și după data 2 iunie 2020, dar nu mai târziu de 9 iunie 2020, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus până la data de 2 iunie 2020 inclusiv.

În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul - tip de cerere de plată pentru anul 2020.

Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

Află care sunt Avantajele Creditului Punte pentru agricultură!

Creditul Punte pentru Fonduri Europene este acordat pentru afacerile în agricultură și te ajută să îți desfășori activitatea sau să își dezvolți afacerea așa cum ți-ai planificat, fără întârzieri, până când vei primi banii nerambursabili.

La Patria Bank, prin Creditul Punte beneficiezi de finanțare de până la 100% din valoarea fondurilor, dar și de expertiză și consultanță oferită de profesioniști în domeniu. Poți să folosești banii ca să achiziționezi un teren agricol, mașini și utilaje agricole sau semințe, ori să dezvolți o fermă.

Cum te ajută Scrisoarea de Garanție Bancară să obții mai repede banii de care ai nevoie

Ai obținut aprobarea proiectului pentru afacerea ta cu fonduri europene nerambursabile și ai nevoie de bani să te apuci de treabă cât mai repede? Poți să obții rapid un avans pe care să îl folosești până când vei încasa fondurile nerambursabile, simplu și ușor, cu o Scrisoare de Garanție Bancară de la Patria Bank.

Poți să beneficiezi, astfel, un avans în lei, în euro sau altă valută, în funcție de valoarea avansului din grant, menționată în contractul de finanțare.

Citește și: Planuri noi pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene în perioada 2021-2027

Newsletter Patria

Înscrie-te pentru a primi, periodic, informări legate de articolele și produsele noastre.