Challenge Labs 2022

ImpactHub caută pasionați și profesioniști agrifood

Împreună cu EIT Food, ImpactHUB a dezvoltat Challenge Labs, programul de ideație care reunește oameni cu pregătire diversă în agrifood și domenii conexe, care pot creea împreună soluții și dezvolta afaceri inovatoare pentru a adresa marile provocări ale sectorului agroalimentar. EIT Food este susținut de European Institute of Innovation and Technology – Institutul European pentru Inovație și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

În cadrul ediției din acest an a Challenge Labs (6 - 15 iunie | Program de ideație | Online), profesioniști cu specializări diferite – de la cercetători și profesori, la persoane care lucrează în companii de food & drinks și antreprenori cu idei – își vor pune laolaltă cunoștințele pentru a rezolva provocări din acest domeniu. Aceștia vor participa la workshop-uri intensive, alături de alți inovatori și experți, și se vor familiariza cu metodologii ce facilitează inovarea, precum design thinking. În plus, participanții vor putea crea și testa prototipuri de reprezentări vizuale, urmând ca cea mai inovatoare idee să fie premiată.

Provocările propuse anul acesta vizează două subiecte importante:

  • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin practici de agricultură sustenabilă
  • creșterea accesului la alimentele din agricultură sustenabilă pentru consumatorii de vârstă mijlocie (45-60 ani)

Cine se poate înscrie? 

Poți aplica dacă ești: antreprenor, cercetător,  profesor, expert în sectorul agrifood, angajat într-o companie de food & drinks,masterand sau doctorand al unei facultăți de profil sau dacă ai cunoștinte din zona de product development, sisteme alimentare, biotehnologie sau marketing.

Care sunt avantajele participării?

  • poți pune bazele primei tale afaceri in agrifood
  • dezvolți o soluție alături de echipa ta pentru probleme reale ale pieței
  • înveți să lucrezi cu metodologii de inovare și design thinking
  • primești feedback de la mentori și experți în domeniu 
  • prezinți ideea în fața unui juriu și poți câștiga premiul pentru cea mai inovatoare soluție
  • îți poți duce ideea mai departe în programele cu finanțare ale EIT Food

Care este calendarul programului? 

  • Pentru a se înscrie în program, cei interesați trebuie să completeze formularul de pe site până pe 31 mai 2022: https://www.impacthub.ro/challenge-labs-2022/
  • În perioada 1-2 iunie 2022, se va face preselecția, la finalul căreia vor fi selectați 30 de aplicanți; 
  • Participanții selectați vor fi împărțiți în echipe multidisciplinare și vor lua parte la workshop-uri în perioada 6-14 iunie, sub îndrumarea experților și a mentorilor;
  • Pe 15 iunie 2022 va avea loc marea finală, acolo unde participanții își vor prezenta ideile în fața juriului, iar cea mai inovatoare soluție va fi premiată.

Pentru mai multe informații: